Среда, 24.04.2024, 16:58
Приветствую Вас Гость | Регистрация | Вход

Гемофилия в Молдове

Дневник

Главная » 2009 » Июнь » 1 » Legea cu privire la ajutorul social
18:13
Legea cu privire la ajutorul social
Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul legii 
Prezenta lege reglementează cadrul legal privind garantarea posibilităţilor egale pentru familiile defavorizate prin acordarea unui ajutor social la un nivel garantat de stat. 

Articolul 2. Scopul legii 
Prezenta lege are drept scop asigurarea unui venit lunar minim garantat pentru familiile defavorizate prin acordarea unui ajutor social stabilit în conformitate cu evaluarea venitului global mediu lunar al fiecărei familii şi cu nevoia acesteia de asistenţă socială. 

Articolul 3. Noţiuni de bază 
În sensul prezentei legi, noţiunile utilizate semnifică: 
familie – două sau mai multe persoane care locuiesc în comun, indiferent dacă au sau nu relaţii de rudenie, însă menţin o gospodărie comună. Beneficiază de drepturile familiei şi orice persoană adultă care nu face parte dintr-o familie; 
solicitant – unul dintre membrii familiei cu capacitatea deplină de exerciţiu sau reprezentantul legal al familiei care depune cererea de acordare a ajutorului social; 
ajutor social – plată lunară în bani acordată familiei defavorizate; 
venit lunar minim garantat al familiei – nivel minim calculat al venitului lunar garantat de stat unei familii; 
venit global mediu lunar al familiei (denumit în continuare venit global al familiei) – media lunară a sumei mijloacelor obţinute de familie; 
familie defavorizată – familia care are un venit global mediu lunar mai mic decît venitul lunar minim garantat. 

Articolul 4. Sfera de acţiune a prezentei legi 
Acţiunea prezentei legi se extinde asupra familiilor ai căror membri sînt cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni ai altor state, apatrizi sau refugiaţi, care au domiciliul în Republica Moldova conform legislaţiei. 

Capitolul II DREPTUL LA AJUTOR SOCIAL, CUANTUMUL ŞI MODUL DE STABILIRE A ACESTUIA

Articolul 5. Dreptul la ajutor social 
(1) De dreptul la ajutor social beneficiază familiile defavorizate în cazul în care toţi membrii adulţi ai acesteia se încadrează în cel puţin una dintre următoarele situaţii: 
a) au atins vîrsta necesară pentru stabilirea pensiei conform legislaţiei; 
b) sînt persoane încadrate în diferite grade de invaliditate; 
c) sînt şomeri înregistraţi la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul şi care nu refuză un loc de muncă sau participarea la servicii de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de agenţii; 
d) îngrijesc un copil mai mic de 3 ani; 
e) îngrijesc un membru/membri ai familiei încadraţi în gradul I de invaliditate care necesită îngrijire conform concluziei Consiliului de expertiză medicală a vitalităţii, îngrijesc un copil/copii invalizi din aceeaşi familie sau o persoană în vîrstă de peste 75 de ani din aceeaşi familie conform concluziei Consiliului medical consultativ. 
(2) Familiile ai căror membri realizează venituri provenite din salarizare, cu timp integral sau parţial, sau din activitatea de antreprenoriat pot solicita acordarea dreptului la ajutor social cu condiţia că ceilalţi membri adulţi ai acesteia se încadrează în situaţiile expuse la alin.(1). 
(3) La determinarea dreptului la ajutor social se exclud membrii familiilor care: 
a) deţin cetăţenia Republicii Moldova însă nu domiciliază pe teritoriul acesteia; 
b) execută o pedeapsă privativă de libertate; 
c) satisfac serviciul militar în termen; 
d) se află la întreţinerea statului. 

Articolul 6. Cuantumul ajutorului social 
Cuantumul lunar al ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între venitul lunar minim garantat al familiei şi venitul global al acesteia.

Articolul 7. Venitul lunar minim garantat 
(1) Venitul lunar minim garantat al familiei reprezintă suma cuantumurilor veniturilor lunare minime garantate stabilite pentru fiecare membru al acesteia. 
(2) Cuantumul venitului lunar minim pentru fiecare membru al familiei se stabileşte după cum urmează: 
a) 100% din venitul lunar minim garantat pentru solicitant; 
b) 70% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare alt membru adult al familiei; 
c) 50% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare copil; 
d) plus 30% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare adult încadrat într-un grad de invaliditate; 
e) plus 50% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare copil invalid; 
f) plus 10% din venitul lunar minim garantat dacă persoana încadrată într-un grad de invaliditate este unicul adult din familie. 
(3) Nivelul venitului lunar minim garantat se stabileşte anual prin Legea bugetului de stat. 

Articolul 8. Venitul global al familiei 
(1) La stabilirea venitului global al familiei se iau în considerare veniturile obţinute în formă bănească din munca retribuită, din toate tipurile de activitate antreprenorială, prestaţiile de asigurări şi asistenţă socială, veniturile realizate din folosirea terenurilor agricole şi a loturilor de pămînt, precum şi alte tipuri de venituri, inclusiv cele din proprietate. 
(2) La evaluarea bunăstării familiei în vederea stabilirii ajutorului social se iau în considerare componenţa familiei şi bunurile mobile şi imobile pe care le are în proprietate familia, utilizînd un set de caracteristici care identifică bunăstarea. 
(3) Deţinerea anumitor bunuri mobile şi imobile, precum şi unele caracteristici ale familiei sînt considerate drept indicator al bunăstării, exprimat în puncte. 
(4) Dacă punctajul este mai mare decît cel stabilit, familia nu este eligibilă pentru acordarea dreptului la ajutor social. 
(5) Modul de evaluare a bunăstării familiei şi setul de caracteristici pentru evaluarea bunăstării familiei, exprimate în puncte, se aprobă de către Guvern. 
(6) La calcularea venitului global al familiei se iau în considerare veniturile curente realizate de membrii acesteia. 

Articolul 9. Stabilirea ajutorului social 
(1) Ajutorul social se stabileşte în baza cererii de acordare a ajutorului social depusă de unul dintre membrii familiei cu capacitatea deplină de exerciţiu, desemnat de aceasta, sau, în cazurile prevăzute de lege, de către reprezentantul legal al acesteia. 
(2) Ajutorul social este stabilit de către direcţia/secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei. 
(3) Direcţia/secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei verifică selectiv la domiciliul solicitantului informaţiile conţinute în cererea de acordare a ajutorului social. 
(4) Ajutorul social se stabileşte pentru o perioadă ce nu va depăşi 2 ani şi va fi revizuit la intervenirea oricărei schimbări ce ar putea influenţa cuantumul ajutorului social stabilit. 
(5) Ajutorul social se acordă începînd cu luna în care a fost înregistrată cererea de acordare a ajutorului social la direcţia/secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei. 

Capitolul III MODUL DE PLATĂ ŞI DE FINANŢARE A AJUTORULUI SOCIAL

Articolul 10. Plata ajutorului social 
(1) Plata ajutorului social se efectuează lunar, de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin intermediul instituţiei financiare selectate pe bază de concurs. 
(2) În cazul în care cuantumul lunar calculat al ajutorului social pentru o familie este mai mic de 25 de lei, acesta se achită o dată la 6 luni printr-o plată care reprezintă suma ajutorului social pentru lunile respective. 
(3) Regulamentul privind modul de stabilire şi plată a ajutorului social se aprobă de către Guvern. 

Articolul 11. Modificarea cuantumului ajutorului social 
(1) Modificarea cuantumului ajutorului social se efectuează în următoarele situaţii: 
a) modificarea venitului lunar minim garantat al familiei; 
b) modificarea informaţiilor care au fost depuse anterior. 
(2) Modificarea cuantumului ajutorului social se efectuează de către direcţia/secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei. 

Articolul 12. Încetarea plăţii ajutorului social 
(1) Plata ajutorului social încetează în următoarele cazuri: 
a) familia nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege; 
b) familia îşi schimbă locul de trai; 
c) persoana solitară care a beneficiat de ajutor social a decedat sau a fost declarată dispărută. 
(2) În termen de 15 zile de la data emiterii deciziei, direcţia/secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei comunică în scris despre încetarea plăţii ajutorului social atît beneficiarului, în cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b), cît şi Casei Naţionale de Asigurări Sociale. 

Articolul 13. Contestarea 
Decizia privind acordarea sau neacordarea ajutorului social, modificarea sau încetarea plăţii acestuia, precum şi cea privind recuperarea sumelor încasate nejustificat, poate fi contestată în instanţa de contencios administrativ. 

Articolul 14. Finanţarea ajutorului social 
Finanţarea ajutorului social, stabilit conform prezentei legi, se efectuează din mijloacele bugetului de stat, prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat. 

Articolul 15. Evidenţa beneficiarilor de ajutor social 
Evidenţa beneficiarilor de ajutor social se efectuează de către direcţia/secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei, Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, prin crearea unui sistem informaţional automatizat. 

Capitolul IV. RESPONSABILITĂŢI

Articolul 16. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi 
(1) Încălcarea prezentei legi atrage răspunderea prevăzută de legislaţie. 
(2) Solicitantul este obligat să prezinte informaţii complete şi veridice organului cu drept de stabilire a ajutorului social. 
(3) În cazul prezentării unor informaţii incomplete, greşite sau al neinformării despre schimbările ce au intervenit în structura şi cuantumul veniturilor, fapt ce a influenţat cuantumul ajutorului social, beneficiarul restituie întreaga sumă care i-a fost plătită nejustificat. 

Articolul 17. Controlul asupra corectitudinii stabilirii ajutorului social şi a utilizării mijloacelor financiare 
(1) Controlul asupra corectitudinii stabilirii şi utilizării conform destinaţiei a mijloacelor financiare alocate se exercită de către organele de control abilitate. 
(2) Verificarea autenticităţii informaţiilor prezentate pentru stabilirea ajutorului social se efectuează nemijlocit de către organul care a stabilit ajutorul social. 

Capitolul V. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 18. Intrarea în vigoare şi perioada tranzitorie 
(1) Prevederile prezentei legi se aplică: 
a) pentru familiile cu cel puţin un membru încadrat într-un grad de invaliditate – de la 1 octombrie 2008; 
b) pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii – de la 1 ianuarie 2009; 
c) pentru celelalte familii – de la 1 iulie 2009. 
(2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data adoptării: 
a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în corespundere cu prevederile prezentei legi; 
b) va elabora şi aproba actele normative necesare pentru reglementarea mecanismului de implementare a prezentei legi; 
c) va elabora cadrul legal şi va crea condiţiile necesare pentru instituirea, în subordinea Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, a Inspecţiei sociale, care va evalua şi monitoriza procesul de implementare a prezentei legi.
http://www.cnas.md/ro/
Просмотров: 6126 | Добавил: игорь | Рейтинг: 4.5/2
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]
RSS

...

translate

Меню

Форма входа

Логин:
Пароль:

Праздники

Праздники сегодня

Календарь

«  Июнь 2009  »
ПнВтСрЧтПтСбВс
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Опрос

У Вас коагулопатия?

Всего ответов: 38

Поиск

Новости загрузка новостей...
Онлайн всего: 1
Гостей: 1
Пользователей: 0
Зарег. на сайте
Всего: 24553
Новых за месяц: 0
Новых за неделю: 0
Новых вчера: 0
Новых сегодня: 0
Из них
Администраторов: 2
Модераторов: 0
Проверенных: 0
Обычных юзеров: 24551
Из них
Парней: 24493
Девушек: 60